ARAD. Secţia de tir a Clubului Sportiv Municipal se află în plin sezon de aer comprimat. Pentru a prinde vârful de formă sportivă la finala Cupei României (20-22 decembrie, Bucureşti), trăgătorii pregătiţi de Gheorghe Pop, Monica Toth, Ion Vasilescu şi Mircea Budurişan vor concura sâmbătă, în Poligonul „Sorin Babii” din Pădurice, în cadrul tradiţionalului Memorial „Eugen Roman”, dedicat fostului director al grupării arădene.
ARAD. Demnă de toată lauda iniţiativa Consiliului Judeţean al Elevilor Arad, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, Suporter Club UTA, FC UTA, Via Carmina şi CJ Arbitri, de a organiza un campionat de fotbal între licee, în memoria lui Ladislau Bonyhadi, fostul mare fotbalist al UTA-ei, care este deţinătorul la zi al recordului de goluri marcate într-un singur sezon de Liga I: 49 goluri în campionatul 1947-1948.
ARAD. Zeci de buchete colorate de crizanteme şi zeci de lumânări aprinse pentru cei care au plecat într-o altă lume. De 1 noiembrie, cunoscută în popor ca Ziua Morţilor, arădenii au venit la cimitire, au înălţat o rugăciune şi au păstrat momente de aducere-aminte în memoria celor dragi.
ARAD. Luni, la ora 19.00 în fața Catedralei Arhiepiscopale (Catedrala Noua) de la Podgoria arădenii pot aprinde o lumânare în memoria copiilor și a bebelușilor plecați prea repede dintre noi.
ARAD. Lions Rugby Club UVVG Arad împreună cu familia Grădinaru, avându-i alături pe foștii coechipieri, îl omagiază pe cel care a fost Alex Grădinaru, rugbistul care a decedat după o accidentare suferită în timpul unui meci CS UAV Arad vs CSM Baia Mare.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată