Artiştii tatuatori din Coreea de Sud riscă închisoare potrivit unei decizii a Curții Constituționale
Curtea Constituţională de la Seul a menţinut joi interdicţia tatuajelor, Coreea de Sud fiind singura ţară dezvoltată care permite doar cadrelor medicale să efectueze această procedură. Artiştii tatuatori au luat în derâdere această decizie, numind-o înapoiată şi lipsită de înţelegere culturală.
ARAD. Trei luni de zile de cursuri la care învaţă cum se lucrează cu copiii. 28 de persoane care lucrează în domeniul medico-social arădean urmează, în perioada 7 octombrie 2014 – 16 ianuarie 2015, cursuri gratuite de calificare pentru meseria de baby-sitter. Cursantele au fost selectate din grădiniţe, din rândul asistenţilor personali ai copiilor cu autism şi ai însoţitorilor unor copii cu handicap.
În sfârșit, Ministerul Învățământului inițiază înființarea școlilor profesionale! În felul acesta se preconizează eliminarea golurilor de pe piața muncii din țara noastră cu cadre specializate în diverse meserii, ca: tâmplar, croitor, electrician, zidar, frizer, coafor, brutar, patiser ș.a., lipsa acestora constituind o adevărată problemă.
România
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor.
România
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
România
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
Local
Sub pretextul unor lucrări de punere în siguranță, cariera de piatră din Agrișu Mare pare că funcționează, chiar dacă Garda de Mediu a dispus suspendarea activității.
1
UT Arad
Adrian Mihalcea mai vrea doi fundași și un mijlocaș defensiv. A sosit și Papeau.
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.
Local
Cu prilejul Zilei Avocatului, marcată anual la 24 iunie, am discutat cu avocatul Andrei Ioniță, Decanul Baroului Arad, despre rolul avocatului în societatea contemporană și despre modul în care Baroul Arad a ales să își extindă implicarea dincolo de sfera strict profesională, în beneficiul comunității arădene.
1