Internaţionalul paraguayan de 29 de ani se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost victima unui atentat ieri în Mexic.
In timpul unei etape din cadrul raliului din Mexic, Evgeny Novikov a fost implicat intr-un accident dur. Din fericire pentru el si pentru copilotul sau, protectiile din interiorul masinii i-au facut pe ambii sa scape teferi si nevatamati.
MEXICO CITY - Alături de sârbul Obradovic, Marius Copil (402 ATP) a ajuns până în semifinala probei de dublu a futures-ului de la Mexico City, dotat cu premii în valoare totală de 15.000 de dolari.
La două săptămâni de la câştigarea primului său turneu din 2010 (Guatemala), jucătorul de tenis Marius Copil şi-a propus să facă o figură frumoasă şi în Mexic.
Bogota - Cele două meciuri din Copa Libertadores în care sunt implicate echipele mexicane Guadalajara şi San Luis au fost amânate ca urmare a refuzului autorităţilor columbiene de a le găzdui, din cauza temerilor de contaminare cu gripă porcină.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins din nou miercuri, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, apelurile pentru o încetare a focului în războiul Moscovei împotriva Ucrainei, scrie dpa.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri, de la tribuna ONU, „nebunia” ucigaşă a omologului său rus Vladimir Putin, îndemnându-şi aliaţii să menţină sancţiunile împotriva Moscovei, singura modalitate de a opri robinetul războiului, notează AFP.
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”, despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și apropierea unei drone navale de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep. El a reafirmat susținerea României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și pentru respectarea Cartei ONU.
„Liniile directoare” ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureșan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari și secretari de stat, dar și de comasare a instituțiilor, păstrarea cotei unice de impozitare, reducerea TVA la 19%, „atunci când situația bugetară permite”, întărirea controlului civil al serviciilor de informații, fără „ofițeri acoperiți în presă, politică și biserică”.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
1
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
1