Situaţie de urgenţă la Mişca, marţi la amiază. Un autoturism în interiorul căruia se afla o persoană a fost cuprins de flăcări. La faţa locului au fost trimise Garda de Intervenţie Chişineu Criş, pompierii voluntari şi elicopterul SMURD. Persoana aflată în interiorul autovehicului a fost găsită carbonizată de către pompieri.
Un motociclist în vârstă de 67 de ani, din Germania a decedat după ce motocicleta pe care se afla alături de o femeie de 48 de ani, din Pîncota a fost lovită de un autoturism.
Mapamond
Șefa diplomației bulgare, Velislava Petrova, a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei la o întâlnire, luni, în urma prăbușirii unei drone sâmbătă în apropierea graniței cu România și a unei conducte strategice de gaze, a declarat ministerul de la Sofia pentru AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
1
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
3
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.