Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 15 cetăţeni din Turcia și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare. Acestea transportau mobilier și granule de plastic pentru societăți comerciale și Belgia și Marea Britanie.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-o autoutilitară înmatriculată în România, încărcată cu role textile, cinci cetăţeni - cu vârsta cuprinsă între 18 și 33 de ani - din Siria și Palestina care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. La volanul autoutilitarei se afla un cetățean român în vârstă de 37 de ani.
Local
Animația „Zootropolis 2” va putea fi vizionată vineri seara, 14 august, în grădina de vară a Cinematografului din Grădiște. Intrarea este liberă.
România
Președintele Nicușor Dan se va întâlni marți, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR pentru discuții privind proiectul legii salarizării.
Mapamond
Preşedintele Columbiei, Abelardo de La Espriella, va declara luni „stare de urgenţă” în Columbia în urma unui seism puternic care a făcut cel puţin 111 morţi şi 87 de răniţi în vestul ţării, potrivit AFP şi Reuters.
Local
Un incendiu de vegetație uscată și deșeuri a izbucnit luni după-amiază în zona străzii Cometei din municipiu. Aproximativ trei hectare au fost afectate, iar incendiul a cuprins și o rulotă de mici dimensiuni și a pus în pericol mai multe gospodării din apropiere.
Local
O investiție de aproximativ 15 milioane, realizată de Compania Națională de Investiții, a fost inaugurată în Fântânele.
2
Mapamond
Un seism puternic a zguduit luni Columbia, fiind resimțit în mari orașe precum capitala Bogota (centru) și Cali (sud-vest); seismul a provocat un număr necunoscut de răniți, precum și pagube materiale în vestul țării, informează AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității.
1
România
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, se va menţine staţionar, la valoarea de 1.400 mc/s, până la 17 august, în condiţiile în care media multianuală a lunii august este de 3.900 mc/s, informează Administraţia Naţională „Apele Române”.