ARAD - Mihai Petcuţ are şanse mici de a mai continua şi-n primăvară pe banca Naţionalului din Sebiş.
Pentru a respecta parte din programul fostului antrenor Mihai Petcuţ,Naţional Sebiş a renunţat la antrenamentul de marţi dimineaţă din cantonamentul de la Moneasa, în detrimentul unui joc amical, la Oradea, cu divizionara secundă, FC Bihor.
Intrat în dizgraţia conducerii clubului Naţional Sebiş şi a unor suporteri, antrenorul Mihai Petcuţ are şansa de a se reabilita, printr-o victorie în derby-ul judeţean de sâmbătă, ora 15, cu Gloria, de pe terenul Şega.
Startul excelent de sezon, cu şase victorii consecutive, a fost dat uitării la Sebiş.
Rar mi-a fost dat să văd o echipă mai băftoasă ca a Gloriei, în meciul de ieri după-amiază, contra „naşilor” grupărilor arădene (2-1, cu CSU Arad, 3-0, cu Ineu şi 5-2, cu Sebiş), Milenium Giarmata.
ARAD. Start de retur în al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5.
Consiliul Județean Arad a achiziționat un aparat dedicat diagnosticării precoce a cancerului de prostată.
1
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.