Astăzi se împlinesc 126 de ani de la trecerea în nefiinţă (la 15 iunie 1889) a Luceafărului poeziei româneşti, Mihai Eminescu.
Video comemorativ. Au trecut şase săptămâni de la plecarea artistului la... atelierul său din cer.
Luni, 1 iunie, a avut loc o nouă ediţie a Zilei Judoului Arădean. Un eveniment dedicat, şi de aceast dată, celui care a introdus această artă marţială în România, regretatul Mihai Botez.
A devenit o tradiţie ca în fiecare an, urmaşii lui Mihai Botez în ale artelor marţiale și judoului, să evoce amintirea apreciatului maestru printr-o zi a porților deschise la sala de judo a Clubului Sportiv Şcolar Gloria.
ARAD. Deputatul Mihăiţă Calimente este printre semnatarii unei iniţiative legislative care prevede ca statul să-i acţioneze în judecată pe judecătorii care au dat sentinţe greşite în urma cărora statul a fost obligat să plătească despăgubiri. „De fapt, nu este vorba decât despre schimbarea sintagmei care spunea că statul român se poate îndrepta împotriva acelor judecători.
Local
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.
Local
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.
UT Arad
JUCU. În cadrul etapei a 8-a a ligii secunde la fotbal feminin, UTA nu a avut nici o șansă în deplasarea de la Univ. Cluj. Gazdele s-au impus cu 6-1, reuşita grupării roş-albe purtând semnătura Carlei Kugler.
ARADON Sport local
BASCOV. Secţia de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, a obţinut 11 medalii la Campionatul Național de tineret.
Local
Un bărbat de 77 de ani a fost reținut de polițiști după ce a lovit un alt bărbat cu un ciocan. Victima a ajuns la spital.