ARAD. În formula Alexandra Spier, Antonia Brosovszky, Sonia Căilean, Andreea Bedo, Ariana Kelemen, Luanna Ciorban, Alina Iercan, Alexandra Robotin, Anamaria Glisici, Raluca Neguriţă, Alexandra Stache, Alexandra Rotariu şi Iris Recerth, fetele de la Liceul cu Program Sportiv Arad (prof.
ARAD - 3 jucătoare, care au participat sub culorile clubului Valbon Arad la Festivalul Naţional de Minibaschet de la Braşov, au fost selecţionate de către FR de Baschet, pentru a participa la un stagiu de pregătire. Cele trei fete pregătite de profesoara Valeria Bondor sunt: Raţ, Ştefan (originară din Pecica) şi Orban (Oradea).
BRAȘOV. Un număr de 91 de formații au participat la ediția din acest an a Festivalului Național de Minibaschet rezervat băieților. Singura reprezentantă a Aradului a fost BC Best, club care astfel a primit „botezul” competițiilor oficiale.
BRAŞOV. Record de participare la Festivalul Naţional de Minibashet masculin de la Braşov, un număr de 93 de formaţii dorindu-şi o poziţie pe podiumul final. Printre acestea şi BC Best Arad (antrenori Zsigmond Bobroczkyi şi Ramona Rusu), echipă care a fost repartizată în Grupa A, alături de: CSŞ Unirea Iaşi, Steaua Magic şi Dan Dacian, ambele din Bucureşti.
LPS Arad este campioană naţională la minibaschet, antrenoarea Ildiko Seres reuşind o dublă greu de atins, după ce acum o săptămână a cucerit aurul şi la categoria babybaschet.
Mapamond
Ministrul ucrainean de finanţe, Sergii Marcenko, a cerut sâmbătă din nou Uniunii Europene o finanţare suplimentară de 32,6 miliarde de euro pentru Ucraina anul viitor, o solicitare despre care Comisia Europeană a spus că o va lua în considerare, dată fiind intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, relatează agenţia EFE.
Local
Un șofer arădean care le-a oferit polițiștilor 50 de euro mită și-a recunoscut vina și a fost condamnat la închisoare cu suspendare.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” Aradului mai au de așteptat până își vor afla adversarul.
Local
Drumul Național 7 a fost, vineri, ținta polițiștilor arădeni, care au depistat 83 de șoferi care au încălcat legea în doar patru ore.
1
Local
O femeie din Arad a fost condamnată la închisoare cu suspendare după ce a încercat să cumpere tăcerea unei fete de 12 ani care fusese violată.
Local
Legea permite vânătorilor să împuște pisicile și câinii care ajung în fondurile de vânătoare. Cel puțin 12 mii de astfel de animale au fost „recoltate” în perioada 2022-2026, în județul Arad.
1
România
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
Advertorial
Eficientizare energetică pentru clădiri de aparamente din orașul Nădlac pentru 3 blocuri.