Un ordin comun al Ministrului Educaţiei şi Ministrului Sănătăţii, emis sâmbătă, modifică măsurile de organizare a activităţii în cadrul unităţilor sau instituţiilor de învăţământ. Scenariul de funcţionare al unităţii sau instituţiei de învăţământ pe parcursul anului şcolar sau universitar se va actualiza săptămânal.
Ministerul Educaţiei propune într-un proiect de ordonanţă gratuitate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat, cu vârsta de până la 26 de ani, la serviciile publice de transport local rutier, transport naval, transport cu metroul, precum şi transport feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
Local
Proiecția de buget pe 2026 a Companiei de Apă Arad preconizează un profit brut de peste 17 milioane de lei.
România
Deputații S.O.S. România au început demersul de strângere a semnăturilor pentru suspendarea din funcție a președintelui Nicușor Dan, până în prezent 155 de parlamentari fiind de acord, a anunțat, luni, liderul acestui partid, Diana-Iovanovici Șoșoacă.
5
România
PNL nu ar trebui să voteze un guvern cu Sorin Grindeanu premier, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, președintele liberalilor.
Mapamond
Infecția cu hantavirus „nu este un nou COVID-19”, au declarat reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informează luni AFP.
1