Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a precizat marți că dezbaterea purtată de unele țări europene, în frunte cu Germania și Regatul Unit, cu privire la o posibilă misiune în Groenlanda nu se concentrează pe trimiterea de trupe pe teritoriul autonom danez, ci pe operațiuni de supraveghere, patrulare, recunoaștere și manevre, informează EFE.
Local
ISU Arad a marcat 93 de ani de Protecție Civilă, printr-o festivitate în cadrul căreia au fost avansați în grad patru subofițeri și au primit diplome de merit voluntarii care activează pe SMURD.
Local
Târgul de Paști, ediția 2026, va fi organizată de Centrul Municipal de Cultură Arad în perioada 3-15 aprilie, în Piața Catedralei.
Mapamond
Atacul militar americano-israelian asupra Iranului amenință să crească inflația și să afecteze creșterea economică, și așa modestă, a Europei, arată o analiză Reuters.
Mapamond
Armata israeliană a convocat aproximativ 100.000 de rezerviști care se adaugă soldaților obișnuiți pentru a apăra granițele cu Siria și Libanul, dar și pentru consolidarea controlului asupra teritoriilor ocupate din Fâșia Gaza și Cisiordania, informează luni EFE.
Mapamond
Kremlinul a exclus luni ca grupul BRICS, care grupează țări precum Iran, Rusia și China, să vină în ajutor Republicii islamice în conflictul său cu SUA și Israelul, relatează EFE.
România
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni că speculațiile potrivit cărora motorina sau benzina vor ajunge să coste 10 lei litrul sunt niște „minciuni sfruntate”, deoarece, în prezent, nu există niciun argument rațional, comercial sau economic care să justifice un astfel de nivel al prețului la pompă.
Local
Hub Cultural mARTA anunță că a fost testat motorul viitorului autobuz supraetajat, pe care îl construiesc ca o replică a celui fabricat la Arad în urmă cu mai bine de un secol.
1
Local
Un proiect inedit s-a desfășurat la Colegiului Național Preparandia Dimitrie Țichindeal din Arad.