Noul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a transmis, joi, membrilor Guvernului că, pentru a nu avea în ţară "o altă Suceavă", contează pe ajutorul lor, astfel încât situaţiile asemănătoare înregistrate la alte spitale din ţară, făcând referire directă la Arad, în contextul pandemiei COVID-19 să poată fi controlate corespunzător.
Ministerul Energiei intenţionează să dezvolte un proiect de acumulare de energie electrică în depozitele de gaze, idee care nu a mai fost introdusă până acum în lume, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton, în timpul audierilor pentru bugetul Ministerului Energiei din cadrul comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, potrivit Agerpres.
România
Perioada petrecută în serviciul militar poate conta la stabilirea pensiei, însă nu în același mod pentru toți pensionarii. Anul în care a fost efectuat stagiul militar este unul dintre elementele care pot schimba punctajul acordat la pensie.
România
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
România
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
Local
CFR Călători a decis ca cele două vagoane bar-bistro care se află în prezent în circulație să facă parte din garniturile de tren care circulă pe relația Arad-București Nord.
România
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu își dorește această funcție.
Local
Peste 4.300 de infracțiuni au fost sesizate în primele opt luni la Arad. Creșteri importante au fost semnalate în cazul violenței domestice
Local
ARAD. În vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații, respectiv asfaltarea părții carosabile, în perioada 28 septembrie 2026, ora 07:00 – 28 octombrie 2026, ora 19:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Cornel Radu și strada Vasile Lucaciu.