Numărul Direcțiilor silvice neperformante din cadrul Romsilva, al directorilor și al persoanelor cu funcție de decizie va fi diminuat și ne vom asigura că vom optimiza activitatea acestei instituții, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2