Arbitrul arădean a făcut impresie bună în faţa şefilor arbitrajului românesc, la instruirea arbitrilor din liga a III-a.
Un consilier local din Vărădia de Mureș a făcut demersurile pentru trimiterea în judecată a primarului comunei.
Chiar dacă alegerile la organizaţia judeţeană PC Arad ar trebui să aibă loc abia anul viitor, preşedintele Mircea Purcaru a declarat că la toamnă, în septembrie sau octombrie, va avea loc Conferinţa Judeţeană.
Consiliul Judeţean Cluj a solicitat să se facă un audit intern la RAADPP Cluj, care a scos la iveală mai multe nereguli privind salariile directorului şi a membrilor Consiliului de Administraţie, dar şi în ceea ce priveşte achiziţiile publice. Potrivit raportului, fostul director Mircea Avram a încasat un salariu mai mare cu aproape 100.000 de lei.
ARAD. Împuternicirea celor doi comisari şefi nu a fost singurul motiv pentru care ministrul de Interne a fost astăzi la IPJ Arad.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
2