Sunt angajat la o frimă de publicitate şi distribui colete promoţionale şi, cu această ocazie, am constatat că pe strada Vasile Milea nr.24, un apartament de la parter emană un miros insuportabil şi pestilenţial de urină. Nu înţeleg de ce locatarii acelui imobil suportă zi de zi aceleaşi miresme.
O arădeancă reclamă faptul că a cumpărat carne de mici „mirosind a mortăciune”. Reprezentanţii magazinului au retras tot lotul de la vânzare.
E vorba de nervii membrilor a şase familii din Sânicolau Mic. Acestea au ajuns la limita exasperării din cauza unei mori de măcinat material plastic, amplasată în vecinătatea caselor lor. Oamenii nu ştiu cui să se mai adreseze pentru a avea... linişte.
ARAD. Nu mai puțin de 200 de suflete dintr-un bloc de garsoniere trebuie să suporte mirosurile pe care le degajă subsolul blocului.
În imobilul în care locuiesc împreună cu mai mulţi locatari, o chiriaşă depozitează, în garsoniera ei, tot felul de lucruri adunate din tomberoanele cu gunoi. Toate aceste lucruri adunate fac ca din garsonieră să se simtă un miros insuportabil.
Guvernul va adopta, marți, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize.
Casa Pianului Jacques Faix din Arad îi invită pe melomani la o întâlnire rară cu sunetul unei viori Stradivarius.
În perioada 20-22 martie 2026, pompierii militari arădeni au intervenit la zece incendii de vegetație uscată, pe raza județului.
Lumea s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat luni Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), descriind o „ameninţare majoră” pentru economia mondială, notează AFP.
3
În peste 95% dintre unitățile de învățământ din țară se organizează, începând de luni, simularea examenului de Bacalaureat.
Cetățenii români, inclusiv cei din diaspora, au dreptul la servicii publice moderne, digitalizate și de calitate, iar anul acesta este crucial pentru finalizarea ecosistemului de carte electronică de identitate și a portofelelor digitale, a afirmat, duminică, președintele Nicușor Dan.
3
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.