Se aleg frumuseţile Aradului. Iar primul pas e preselecţia concursului judeţean de frumuseţe Miss Arad 2015.
Anul 2015 reprezintă pentru concursul judeţean de frumuseţe, aniversarea a 10 ani de la prima ediţie a proiectului.
Timișoara. S-au înscris pe ultima sută de metri în concurs și au câștigat în fața celor mai frumoase fete din Timișoara. Totul s-a întâmplat vineri seara în cadrul concursului Miss Timișoara organizat de către Claudia Sinatovici- MCS models.
În sala festivă a Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” s-a desfăşurat un concurs inedit de Halloween.
Oradea. Suntem în top la frumuseţe. Vineri, 17 octombrie, la Oradea a avut loc unul dintre cele mai importante concursuri de frumuseţe din România, “Miss Transilvania 2014”, unde arădencele s-au făcut remarcate şi premiate.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
Local
O nouă zi a Operațiunii Jupiter vizează (și) Aradul, joi desfășurându-se percheziții în zona Ineului.
1
Local
Direcția Generală Anticorupție a desfășurat o serie de percheziții, joi dimineață, la punctele de trecere a frontierei din Arad.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.