ARAD. O elevă în vârstă de 14 ani a murit la spital, după ce a fost dusă la Urgenţe de părinţi. Potrivit Mediafax, medicii arădeni au afirmat că, eleva a fost dusă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Arad, miercuri, şi că, aparent a fost vorba despre un virus gripal care a cauzat şi o stare septică gravă. Conform aceleiaşi surse, DSP Arad a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele decesului fetei.
Fetiţă în vârstă de 4 ani care a murit în timp ce era operată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj, a ajuns iniţial la spitalul din Năsăud, unde medicii au diagnosticat-o cu entorsă şi au trimis-o la Spitalul Judeţean, unde i s-ar fi spus să meargă acasă şi să-i fie puse comprese.
O femeie a murit şi un bărbat a fost rănit, joi dimineaţă, în urma unei explozii la o rulotă în care funcţiona un fast-food, din municipiul Cluj-Napoca, la faţa locului aflându-se două autospeciale ale ISU şi o ambulanţă SMURD.
Vinga. În incinta unei secţii de votare din localitatea Vinga, unei femei în vârstă de 70 de ani, i s-a făcut rău chiar la momentul votului.
ARAD.O femeie a fost descoperită moartă în propria casă de pe Calea Radnei, iar gazul în locuinţă era pornit de câteva zile.
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
Mapamond
Iranul nu va renunța la îmbogățirea uraniului, subiect de conflict cu SUA, „chiar dacă ni se va impune un război”, a declarat duminică șeful diplomației iraniene, la două zile după negocieri cu Washingtonul asupra programului său nuclear, informează AFP.
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.
Local
O traficantă de droguri din Arad, concubina unui alt traficant, care în 2024 a fugit de polițiști și a lovit două mașini ale Direcției de Operațiuni Speciale, a fost condamnată la închisoare.
Mapamond
Guvernul comunist din Cuba a decis vineri o serie de măsuri prin care încearcă să continue activitatea economică în ciuda embargoului petrolier impus tot mai strict de Statele Unite, după ce au preluat controlul asupra livrărilor de ţiţei din Venezuela, semnalează AFP şi dpa.
Ştiri sportive
Sâmbătă s-au dat primele cinci titluri la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, de la Milano-Cortina, campionii câștigând în premieră medalia olimpică de aur. Elvețianul von Allmen a luat primul titlu pus în joc, la coborâre. Italia, Japonia și Norvegia au câte o medalie din fiecare metal.
România
România își asumă o responsabilitate strategică în calitate de cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană și are misiunea de a crește producția pentru a scădea prețurile acasă și a contribui la protejarea regiunii împotriva utilizării prețurilor la energie ca armă de șantaj politic, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
3