ZABRANI - Un tânăr de 21 de ani, din Lipova a
ajuns pe mâna poliţiştilor, fiind
principalul suspect în cazul unui furt ce a avut loc
într-un bar din Zăbrani.
ARAD - Prins în flagrant pe când urma să
primească 2.000 de lei. Este vorba despre un
tânăr de 25 de ani, din Arad care
înşela oamenii prin sms.
ARAD - Poliţiştii din cadrul Secţiei numărul 1, din cartierul Vlaicu, îl cercetează pe PETRU P., de 41 ani, din Arad, care a fost surprins în timp ce a sustras un telefon mobil, marca Nokia, de la o societate comercială.
Local
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
Local
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Local
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Local
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
ARADON Sport local
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.
Advertorial
Rucsacul elegant a devenit o alegere firească pentru zilele aglomerate: îți lasă mâinile libere, stă bine în ținută și îți păstrează lucrurile organizate. Dacă ai avut momente în care un rucsac ți s-a părut „prea casual”, de obicei problema a ținut de model, materiale sau felul în care l-ai purtat.