Inaugurare pe drumul de 3,6 kilometri care face legătură între Bata şi localitatea Bulci.
Drumul Zărbani-Frumuşeni a fost modernizat din bani de la CJA, ca de altfel şi drumul comunal Tăgădău-Beneşti.
CJA a modernizat aproape 40 de kilometri de drumuri în anul 2013, iar pentru 2014 se anunță noi lucrări.
ARAD. Între Lipova şi Deva, drumul naţional este plin de gropi, deşi este modernizat doar de trei ani şi reparat de zeci de ori.
Ştiri sportive
Naţionala Ungariei este prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024, Dominik Szoboszlai, fotbalistul lui Liverpool, fiind cel mai cunoscut nume din lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul italian Marco Rossi, transmite presa internaţională.
Mapamond
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi-a manifestat marţi sprijinul faţă de Donald Trump, venind la procesul penal împotriva acestuia, ce se desfăşoară la un tribunal din New York, unde Johnson a acuzat tabăra adversă a democraţilor preşedintelui Joe Biden că folosește politic justiţia contra candidatului republican la preşedinţie, transmite AFP.
Local
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.
Local
Controalele au vizat modul de desfacere și comercializare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale în târguri, piețe agroalimentare și magazine.
Local
Evenimentul va fi onorat de prezenţa președintelui Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Sorin Stanciu.
Local
MuseumArad Reenact Fest, ediția a II-a, va „îmbrățișa” Noaptea Muzeelor de anul acesta, ce se va desfășura sâmbătă, 18 mai 2024.