ARAD. Replică a Primăriei Arad la materialul „Stadionul a intrat la apă”, apărut pe www.aradon.ro şi în Jurnal arădean, unde se specifica faptul că, între timp, de la semnarea contractului de execuţie a lucrărilor şi până acum, baza sportivă a mai pierdut 1.000 de locuri din cele care trebuia să existe pe stadion.
Începând cu data de 3 decembrie, la solicitarea călătorilor, se modifică traseul liniei 19. Primăria face persoanelor care deţin autoturisme să degajeze trotuarele de pe strada Mehedinţi şi să nu parcheze pe carosabil în zona staţiilor, pentru a permite oprirea autobuzului şi îmbarcarea călătorilor în condiţii de siguranţă.
Va invitam sa aflati mai multe despre acest program de tuning realizat de Hamann pentru BMW Seria 6.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată