Poliţia Naţională din Murcia l-a capturat pe Florin Moldovan, dat în urmărire internaţională pentru uciderea fiului fostului judecător arădean, Ioan Trifa.
Florin Moldovan, condamnat la 18 ani de închisoare pentru uciderea lui Traian Trifa, a fost prins în Murcia (Spania), într-o staţie de autobuz.
Judecătoria Arad a dispus plata a 20.000 de euro despăgubire din partea unor membri ai clanului „Împăratul” către Florin Moldovan.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a pus sentinta finala in cazul Trifa, dupa ani buni de la uciderea fiului fostului judecator.
BUCUREŞTI. Înfăţişare în cazul Trifa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La înfăţişarea de astăzi va fi prezent doar unul dintre cei doi acuzaţi că l-ar fi omorât pe Traian Trifa, fiul judecătorului Ioan Trifa.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1