O binemeritată excursie pentru „boboci” la sfârşitul primului an de şcoală.
Consiliul Județean Arad va achiziționa un teren din Moneasa, după ce a ridicat o construcție pe alt teren... ce nu-i aparținea.
Pensionarii arădeni au la dispoziţie, în acest sezon, 904 bilete în staţiunile unde CNPP are baze proprii.
Casa de Pensii a început distribuirea biletelor pentru prima serie din 2013, care începe chiar mâine.
Specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au stabilit cauzele incendiului de la hotelul Panoramic.
România
Evreii din România au avut un rol esențial în întemeierea și dezvoltarea Statului Israel și reprezintă până astăzi o punte vie între România și poporul evreu, a declarat duminică, la Iași, președintele Israelului, Isaac Herzog.
România
Rezultatele extragerilor din data de 28-06-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Un avion civil s-a prăbușit duminică în estul Franței, în apropiere de orașul Nancy, accident soldat cu moartea celor 11 persoane aflate la bord, a anunțat Yves Seguy, prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, relatează AFP și Reuters.
Local
Timp de aproape două luni, activitățile cu publicul ale compartimentelor Tribunalului și Judecătoriei Arad se vor desfășura timp de două ore pe zi.
Mapamond
Bahrain și Kuweit au afirmat, duminică, că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o acțiune internațională pentru a opri agresiunile iraniene, informează EFE.
Advertorial
Piata auto din Romania traverseaza o perioada in care preturile masinilor noi au atins cote greu de inteles pentru consumatorul pragmatic. De multe ori, configurarea unui SUV de familie incepe de la o suma rezonabila, dar creste cu mii sau chiar zeci de mii de euro in momentul in care adaugi dotari de siguranta si confort care, in mod normal, ar trebui sa fie incluse din start.