ADVERTORIAL. Vânzarea sau cumpărarea unui imobil situat în clădire monument istoric necesită cunoașterea unor pași înainte de a ajunge la notar. Și asta pentru că autoritățile au dreptul de a alege dacă vor cumpăra ele respectivul imobil, chiar dacă acesta aparține unor persoane private. Pentru că intermediază tranzacții în zona Centrală și se ocupă de toate actele necesare vânzării, Daniela Drănău – agent imobiliar, Golden Real Estate Arad, s-a lovit de multe ori de astfel de situații și este dispusă să ne spună ce trebuie să facem pentru ca vânzarea să fie legală.
România
Recent, autoritățile din domeniul pensiilor și sănătății au introdus un set actualizat de reguli, care vizează modul în care pensionarii români stabiliți în afara țării contribuie la sistemul de asigurări de sănătate din România.
România
Rezultatele extragerilor din data de 24-05-2026 sunt următoarele:
România
Ministerul Culturii a introdus filmul „Fjord”, recent premiat cu Palme d'Or la Cannes, pe lista proiectelor culturale strategice care să beneficieze de finanțarea campaniei pentru Premiile Oscar.
România
Președintele Nicușor Dan i-a transmis, duminică, un mesaj de felicitare regizorului Cristian Mungiu, după ce lungmetrajul 'Fjord' a câștigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, punctând că filmul românesc contemporan 'este o carte de vizită excelentă pentru România'.
1
ARADON Sport local
PÂNCOTA. Pentru al doilea sezon consecutiv, Podgoria Pâncota câştigă titlul de campioană județeană în întrecerea fotbalistică a juniorilor A1.
Local
ARAD. Polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Rutier și Serviciului Criminalistic au participat la activitățile organizate în Parcul Eminescu cu ocazia Zilelor Colegiului Național „Elena Ghiba Birta”.
Local
ARAD. Pompierii și echipajele medicale intervin la un accident rutier produs pe centura municipiului Arad, unde un autoturism a intrat într-un copac.
2
Local
Mii de oameni au participat, în weekend, la evenimentele organizate de Complexul Muzeal Arad în cadrul MuseumArad Reenact Fest și al Nopții Europene a Muzeelor, desfășurate în Parcul Copiilor, la Palatul Cultural, Sala „Clio”, Muzeul Memorial Universitar „Vasile Goldiș” și în centrul orașului.