Sâmbătă s-a desfăşurat prima ediţie a competiţiei cicliste ROCAA MB Lipova 2015, la care au participat circa 50 biciclişti din Arad, Bihor, Mehedinţi şi Timiş. Traseul a fost interesant, nu foarte greu dar nici foarte uşor: 21 km de asfalt, macadam şi drum forestier, într-un peisaj mirific, de la Lipova Băi spre Şiştarovăţ şi retur.
ZANKA. Staţiunea Zanka, din Ungaria, a găzduit, recent, o cursă de 24 de ore de mountain bike, unde a participat şi echipa românească CS Tibiscus, formată doi arădeni, Zsolt Kovacs şi Gergo Kovacs, și din patru lugojeni.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
Local
O nouă zi a Operațiunii Jupiter vizează (și) Aradul, joi desfășurându-se percheziții în zona Ineului.
1
Local
Direcția Generală Anticorupție a desfășurat o serie de percheziții, joi dimineață, la punctele de trecere a frontierei din Arad.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.