ARAD. Sute de persoane consiliate pentru adaptarea pe piaţa muncii şi alte aproape două sute calificate într-o nouă meserie. Toate aceste activităţi au avut ca scop o mai bună integrare pe piaţa muncii a celor care au rămas fără un loc de muncă şi care aveau o calificare ce nu mai avea căutare pe piaţa muncii.
ARAD. Modul în care agenţii de ocupare a forţei de muncă respectă prevederile legale privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate a fost atent verificat de către inspectorii muncii.
ARAD. Combaterea muncii fără acte este unul dintre principalele obiective atât ale Inspectoratului Teritorial de Muncă, dar şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad.
ARAD. Numărul locurilor de muncă este din ce în ce mai mic. Ultimele luni ale acestui an nu le dau prea mai şanse arădenilor care îşi caută un loc de muncă, iar la nivel naţional situaţia este la fel de dezastruoasă.
Deputatul Claudia Boghicevici atrage atenţia că, în urma blocării fondurilor europene, cel puţin 100.000 de locuri de muncă sunt puse în pericol.
Local
ARAD. Primăria Municipiului Arad informează participanții la trafic că, în perioada 28 septembrie – 16 octombrie 2026, vor fi instituite restricții de circulație în zona de traversare a liniilor de tramvai de pe Bulevardul Nicolae Titulescu, la intersecția cu strada Elena Drăgoi.
Advertorial
Mulți cumpărători calculează prețul de achiziție al unui Range Rover și se opresc acolo. Greșeala costă - uneori mai mult decât mașina în sine. Costul real de proprietate al unui Range Rover include service-ul specializat, piesele de import, asigurarea CASCO pentru un vehicul premium și o serie de intervenții tehnice care apar, aproape fără excepție, după primii 50.000 km. Dacă ești în etapa în care compari opțiunile și vrei să știi exact în ce te bagi, acest articol marca PLUS-AUTO.RO îți pune cifrele pe masă - fără exagerări și fără omisiuni convenabile.
Mapamond
O explozie a provocat vineri prăbușirea unei clădiri rezidențiale în centrul turistic aglomerat al Atenei, rănind trei persoane și avariind alte clădiri, magazine și mașini dintr-un cartier istoric al capitalei elene, transmite Reuters.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat vineri că omologul său american, Donald Trump, a luat „decizia finală” de a acorda Kievului o licență în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, transmite AFP.
1
Local
Iustin Cionca a anunțat numele celor șase consilieri județeni care vor prelua locurile lăsate libere de demisionarii speriați de Legea Integrității.
Local
Președintele Clubului Elevilor Liberali contestă modul în care a fost adoptată, de Senat, legea uniformelor în școli.
Local
E.ON a publicat cifrele referitoare la furturile de energie electrică și gaze naturale comise în primele opt luni ale acestui an.
1
Local
Un spațiu de joacă nou, cu o suprafață de 700 de metri pătrați, a fost inaugurat vineri dimineață la Grădinița PP „Furnicuța” din municipiul Arad. Locul de joacă a fost amenajat și dotat în urma unei investiții de 300 de mii de euro a celor de la E.ON România.