aradon.ro Web analytics


ARAD. Democrat liberalii arădenii îi acuză pe Crin Antonescu şi Victor Ponta de tentative de intimidare a presei, reflectate în emisiunile televizate la care au participat în ultima perioadă.
ARAD. Europarlamentarul Iosif Matula a votat în plenul Parlamentului European o rezoluţie care face apel la statele membre, solicitându-le eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, până la finalul anului 2011, înainte de termenul limită final din 2013, prevăzut de tratatul de aderare la UE.
ARAD.Prima şedinţă a Comisiei de Muncă a PDL Arad a fost rezervată stabilirii modului de organizare , fixării calendarului activităţilor şi priorităţilor de lucru până la finalul acestui an.
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins un bărbat din Republica Moldova, care a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria cu un act de identitate fals.
ARAD. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad va organiza pe 21 octombrie o Bursă a muncii specială. Evenimentul va fi dedicat tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului. Acţiunea se va derula la sediul AJOFM Arad – str. Călugăreni, nr. 1A, cu începere de la orele 09:00.

Local

Primăria are la dispoziție 60 de zile ca să adune deșeurile pe de Tarafului
O suprafață de aprozimativ 3,5 hectare s-a transformat într-o adevărată groapă de gunoi, mai mult de jumătate din deșeurile abandonate fiind de origine textilă.

Local

128 de vehicule abandonate pe domeniul public, în procedură de valorificare
Primarul Călin Bibarț adresează un ultim apel public către proprietarii acestor autovehicule, solicitându-le să le revendice înainte de finalizarea procedurilor legale.

Local

Lucrările la complexul monahal de la Frumușeni, care va avea un sat pentru bătrâni, încep în primăvară
Lucrările la complexul monahal de la Frumușeni, care va cuprinde o mănăstire și un sat cu aproximativ 50 de case destinate bătrânilor singuri, vor începe în această primăvară, după ce Arhiepiscopia Aradului a obținut autorizația pentru ridicarea bisericii, iar o parte din fondurile necesare au fost obținute din donații.

Local

Casa Marta, readusă la viață printr-o investiție europeană majoră
Primăria pregăteşte depunerea unui proiect pentru accesarea unei finanţări europene de 7 milioane de euro.

Advertorial

Ceaiurile utilizate tradițional pentru susținerea digestiei
Digestia influențează modul în care te simți zi de zi: nivelul de confort după masă, energia pe parcursul zilei și chiar calitatea somnului. Balonarea, senzația de greutate sau crampele abdominale apar frecvent, mai ales după mese bogate, perioade stresante sau schimbări în alimentație. Pentru astfel de situații, multe persoane aleg ceaiurile din plante, folosite tradițional ca sprijin blând pentru digestie.

Local

Încă un pas pentru noul sediu al Detașamentului de Pompieri Ineu
La începutul acestei săptămâni, a avut loc predarea-primirea amplasamentului. Valoarea investiției este de peste 10 milioane de lei, durata de execuție fiind de 15 luni.

Local

Se apropie „Little Miss & Mister România 2026”
Au început deja înscrierile pentru ediția aniversară din acest an. Se caută reprezentanții României pentru finalele mondiale.

Local

Depozit ilegal de deșeuri pe un teren privat, în Gai
Printre materialele identificate au fost descoperite și deșeuri periculoase (acumulatori auto uzați, recipiente cu uleiuri și substanțe chimice), care reprezintă un risc major de contaminare a solului și a pânzei freatice. 2

UT Arad

Mihalcea e mai liniștit: a plecat un jucător pe care nu-l mai dorea la echipă
Daniel Zsori a părăsit UTA, după ce nu a mai primit șanse de la antrenor. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.