Miercuri, de la ora 20.00, Primăria va inaugura pasarela ridicată peste Mureş spre ştrand. Înainte cu două ore, va organiza, lângă pasarelă, o dezbatere pe tema altor poduri peste râu.
Exerciţiul organizat de Administraţia Bazinală de Apă Mureş se va desfăşura în zilele de 23 şi 24 iunie.
Transportoarele Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” din Arad au plutit pe apă.
Patru zile, două județe și mai multe organizații non-guvernamentale sunt ingredientele ștafetei motivaționale „Locomotiva Verde” ce s-a desfășurat în perioada 2 – 5 iunie, pe raza județelor Arad și Timiș.
ANIF Arad va furniza maghiarilor trei milioane de metri cubi de apă pentru irigaţii.
ARADON Sport local
ARAD. Echipele de pe primul loc în seriile A şi B au obţinut doar remize în a doua etapă a returului şi urmăritoarele au micşorat distanţa. În schimb, în Seria C, Victoria Ineu defilează spre Liga 4.
Local
SÂNTANA. Un bărbat trecut bine de prima tinerețe este cercetat penal, după ce polițiștii arădeni au descoperit că acesta deținea instrumente pentru confecționarea muniției artizanale, dar și zeci de cartușe și un pistol.
Mapamond
Guvernul spaniol a ordonat închiderea spațiului său aerian pentru zborurile din SUA care participă la operațiunea militară împotriva Iranului, informează luni EFE.
Advertorial
Într-o lume agitată și plină de provocări, găsirea unui spațiu unde credința, cultura și creativitatea se întâlnesc devine esențială. O librărie creștină nu este doar un loc unde se vând cărți, ci un adevărat centru de resurse spirituale, inspirație și reflecție. Librăria Maranatha se dedică oferirii unei selecții variate de produse care să sprijine dezvoltarea spirituală, să aducă bucurie și să inspire credincioșii în fiecare zi. În acest context, fiecare obiect sau carte devine mai mult decât un simplu produs: este un instrument de apropiere de Dumnezeu și de întărire a valorilor creștine în viața cotidiană.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad găzduiește azi meciul doi al semifinalei cu Rapid și are nevoie de victorie.
1