ARAD. Sezonul estival 2015 la ştrand va fi inaugurat vineri, 1 mai, când arădenii sunt așteptați cu mic cu mare la baza de agrement. Intrarea va fi pe bani.
LIPOVA. Un copil de la o casă de tip familial din Lipova a fost dat dispărut după ce a căzut în Mureş.
Mai au nevoie de două luni de lucrări pentru a putea finaliza întru totul pasarela care duce la ştrand. Cu toate acestea, este posibil ca de 1 Mai să putem circula pe ea.
Compania de Apă are de plătit două amenzi pentru poluarea apelor Mureșului și ale Mureșelului.
Dejecțiile arădenilor din Micălaca sunt deversate direct în Mureș după ce o nouă avarie a întrerupt deversarea acestora în Mureșel.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.