Polul de dezvoltare alături de Timişoara, Mureşul navigabil şi Cetatea Aradului, şansa municipiului de dezvoltare în viziunea edilului.
ARAD. Nici bine nu s-au stins ecourile primei ediții a Cupei Presei la volei pe plajă, desfășurată în 26 august, în cadrul Cupei „UVVG” și câștigată de echipa siteului Aradon, și, la cererea mai multor (ne)participanți, jurnaliștii arădeni sunt invitați, din nou, la o confruntare pe nisip.
DEVA. La finalul meciului de la Deva, „principalul” UTA-ei, Adrian Falub a spus:
DEVA. Chiar dacă a avut ceva temeri, Falub şi-a condus elevii spre o victorie categorică în meciul de la Deva.
Antrenorul Adrian Falub spune că partida de mâine de la Deva, cu Mureşul, va fi grea deoarece jucătorii nu se gândesc la ce au de făcut.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Local
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.
ARADON Sport local
Haideţi să o ajutăm pe straniera cu cele mai multe sezoane în tricoul galben și albastru, Brankica Hadzovic.