Naţionala feminină de handbal tineret (sub 20 de ani) a rămas fără antrenorul principal Ion Crăciun, deşi mai avea în faţă un singur turneu major până la final de ciclu, Campionatul Mondial din 2018.
Local
În ziua de Paști, polițiștii au depistat un bărbat italian care conducea prin centrul Aradului, deși avea permisul suspendat.
Local
Târgul de Paști, organizat pentru prima dată în Piața Catedralei din Arad, va fi deschis încă o săptămână, mai exact până în 12 mai.
Mapamond
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.
România
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.
Mapamond
Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat luni, la Paris, ca ţara sa şi Uniunea Europeană să-şi consolideze „coordonarea strategică” şi să rămână „partenere”, în pofida diferendurilor multiple, de la comerţ la Ucraina, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat luni, în faţa omologului său chinez Xi Jinping, la începutul vizitei sale de stat în Franţa, pentru „reguli echitabile pentru toţi” în schimburile comerciale între Europa şi China, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arbitrul Saladea le-a refuzat gazdelor două penaltyuri, iar oaspeții au lovit pe contraatac, în min. 90+4!