Păulișul a fost din nou lovit de furtună. Una năprasnică, cu vânt și căderi de apă masive, care nu a ținut mai mult de jumătate de oră, dar care a nenorocit o comună întreagă. De o săptămână, comuna Păuliș este lovită de furtuni aproape zilnic, nămolul și viiturile cu aluviunile aduse de pe dealuri au ajuns coșmarul localnicilor.
Ştiri sportive
Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a modificat, vineri, data de începere a ediției 2026-2027 a Superligii, aceasta urmând să înceapă în weekend-ul 18-19 iulie, în loc de 11-12 iulie cum fusese stabilit inițial.
Local
Au fost abordate teme precum internaționalizarea universităților din România, mobilitatea academică, integrarea studenților internaționali, dezvoltarea cooperării interuniversitare și identificarea unor bune practici în domeniu.
Evenimente
Zeci de mașini din fostul bloc comunist vor fi expuse, sâmbătă, 9 mai, în Piața Avram Iancu.
Local
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad, între cei doi minori nu ar fi fost raportate conflicte anterioare.
Local
„Pacienta a refuzat să fie internată și a semnat refuzul, în prezența aparținătorilor, solicitând să se deplaseze la Timișoara, deoarece sarcina a fost monitorizată acolo, la o clinică privată.”
Mapamond
Bilanțul exploziei înregistrate luni la o fabrică de artificii din centrul Chinei a urcat la 37 de morți, în timp ce o persoană rămâne dată dispărută, a anunțat vineri postul național chinez de televiziune CCTV, citat de dpa.