UPDATE: Ultima medalie arădeană la Naționalele de aruncări lungi a fost adusă de către Denis Both (CSM), în proba de aruncare a suliței juniori II, bronz cu o performanță de 52.94 metri.
ARAD. Federația Română de Tenis de Masă (FRTM) a publicat calendarul competițional pe anul 2014, orașul nostru urmând să găzduiască o singură competiție: Campionatele Naționale de juniori I.
Ediṭia a V-a a concursului național „O, ce veste minunată!”, organizat la Sântana.
ALBA IULIA. Campionat Naţional de Powerlifting, proba împins din culcat, care a avut loc la Alba Iulia, chiar de Ziua Națională, a prilejuit lui Sorin Cazacu (legitimat la Caza Powerlifting Timișoara, respectiv la CS AMEFA Arad, la haltere) obținerea titlului național!
JUCU. Presiune uriaşă pe umerii jucătorilor de la Naţional Sebiş şi a antrenorului Mihai Petcuţ – ameninţaţi cu măsuri radicale din partea conducerii clubului - în ultima deplasare a anului.
Local
Evenimentul, organizat în parcarea Consiliului Județean, a adus în fața publicului modele rare, unele produse în serie limitată, dar și vehicule unice în România.
UT Arad
Jucătorii de bandă care au dus greul în sezonul regulat lipsesc. Unul a plecat, altul e accidentat.
Local
În primele zile ale lunii aprilie 2026, polițiștii de frontieră din județul Arad au parte de un șofer care nu avea permis de conducere, două remorci cu numere provizorii care nu le permiteau șoferilor să circule în România și două remorci care aveau aceleași plăcuțe de înmatriculare ca și mașinile care le tractau.