Deținutul, în vârstă de 25 de ani – condamnat la 5 ani de închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie calificată - a intrat în refuz de hrană după ce, în urmă cu câteva zile, a fost mutat de la Penitenciarul Iași la cel din Arad. De când a ajuns la Arad bărbatul a cerut într-una să fie mutat înapoi la Penitenciarul Iași.
Local
Pentru că există un singur aparat, iar unele scanări durează chiar și 80 de minute, timpii de așteptare pot fi destul de mari, având în vedere că există și o prioritizare a pacienților, în funcție de urgențe.
Local
Temperaturile scăzute din ultima perioadă au determinat conducerea DAS să le permită oamenilor străzii să rămână în adăpostul de noapte și pe timp de zi.
Local
Dintre aceștia, 107 au avut nevoie de spitalizare, conform datelor transmise de către Direcția de Sănătate Publică Arad.
Local
Consilierul local USR, Dorian Curcanu, transmite că ideea gratuității transportului în comun poate fi fezabilă.
România
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat marți, într-o conferință de presă, că „trebuie să avem o populație pregătită pentru susținerea unui efort de război” și a subliniat că Armata română are „foarte multe programe de pregătire împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență”.