Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Cluj au declarat prin intermediul unui comunicat de presă că îşi menţin disponibilitatea pentru continuarea dialogului cu compania WizzAir cu respectarea legislaţiei naţionale şi europene în vigoare, dar că în paralel, în situaţia în care aceste minime cerinţe nu vor putea fi respectate, Aeroportul va demara consultări cu alte companii aeriene pentru acoperirea rutelor lăsate libere de compania WizzAir, existînd semnale certe de interes din partea altor companii similare.
ARAD - Mâine, la Bucureşti, lista cu funcţiile de conducere la instituţiile deconcentrate din teritoriu vor fi supuse aprobării. După cum am anunţat, la Arad UDMR va avea patru directori şi şapte adjuncţi, dar atât cei de la PD-L cât şi cei de la UDMR au refuzat să dea nume, aşteptând validarea listei de către Guvern. Negocierile au fost încheiate rapid, practic încă de la a doua întâlnire.