TAUŢ. Comuna Tauţ, o localitate liniştită, a fost îngrozită de o crimă brutală, de neînţeles, care s-a petrecut sâmbătă seara. Un bărbat şi-a omorât fosta nevastă chiar în faţa fetiţelor lor. Cele două copile aveau 5, respectiv 7 ani.
ARAD. Arădeanul Doru Pârv, "clarvăzătorul" de la OTV şi DDTV a cerut judecătorilor bucureşteni, care îl judecă într-un dosar de şantaj alături de Dan Diaconescu, să-i permită să plece în Italia, pentru a se întâlni cu soţia sa care locuieşte acolo.
Local
Suprafața afectată s-a aflat în apropierea parcului fotovoltaic, însă intervenția pompierilor a împiedicat extinderea incendiului la panourile solare.
ARADON Sport local
Daniel Cherecheși a gândit un nou turneu de copii. Timp de trei zile vom avea „Chișineu Criș Cup”.
Mapamond
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că ia în considerare reducerea numărului de trupe americane staționate în Germania, după o serie de critici dure la adresa cancelarului german, Friedrich Merz, cu privire la războiul din Iran, transmit AFP și Reuters.
Local
Bugetul proiectului s-a modificat prin hotărâre CLM, majorarea fiind determinată de modificarea cotei de TVA.
1
Local
Pompierii intervin pentru localizare și spun că, deocamdată, nu există pericol de extindere la panourile solare.
România
Guvernul a adoptat, miercuri, hotărâri privind eliberarea din funcție a 22 de prefecți și 36 de subprefecți, ca urmare a demisiei acestora.
Ştiri sportive
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra legii care impune ca minimum 40% dintre sportivii care evoluează într-o echipă în competițiile naționale oficiale să fie români.