În apropierea praznicului Buneivestiri, vineri, 23 martie 2018, la sediul Asociației Nevăzătorilor din Arad s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, a treia ediție a concursului biblic „Eu sunt Lumina lumii” – un program social coordonat de Sectorul Social Filantropic și Misionar al eparhiei.
Muzică, poezie şi teatru. Toate sunt adunate în spectacolul intitulat „Cioburi de lumină” pe care nevăzătorii arădeni îl vor susţine vineri, 13 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. Spectacolul este organizat de Asociaţia Nevăzătorilor din Arad în colaborare cu Ofensiva Tinerilor, cu ocazia Zilei Internaţionale a Bastonului Alb (15 octombrie). Evenimentul beneficiază de susţinerea Centrului Municipal de Cultura Arad, Lions Club Arad şi Lions Club Arad 2007.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
3
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
4
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.