La sfârșit de sezon de olimpiade naționale, la Colegiul Național „Moise Nicoară” se face bilanțul: 3 premii I (la geografie, la limba engleză – Discurs public academic – și la limba germană – proba de proiecte), 5 premii II (la engleză, germană, limba și literatura română, și la concursul național „Made for Europe”), 4 premii III (la franceză, germană și chimie), 6 mențiuni MEN (la franceză, limba și literatura română, engleză, chimie, biologie), precum și numeroase premii speciale, diplome de excelență, diplome de onoare și medalii de bronz.
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE.
Local
Prin programul Prima Conectare la Apă și Canalizare, 73 de gospodării din Nădlac vor benefia de utilități.
UT Arad
UTA dă peste FCSB în semifinală, calificarea urmând să se decidă în dublă manșă.
Local
În această dimineață un autocamion care circula pe DN 79 a spulberat un pieton, accidentul soldându-se cu moartea pietonului.
1
Local
Într-o ședință extraordinară convocată pe data de 24 aprilie, consilierii locali sunt chemați să aprobe bugetele CET Hidrocarburi Arad, Recons Arad, GCA Arad, TOP Arad.