ARAD. Sfântul Nicolae a venit ceva mai repede la copiii Grădiniţei PP „Piticot” Arad . În prezenţa părintelui consilier Mariş Gabriel, reprezentant al Arhiepiscopiei Aradului, a părinţilor şi copiilor din grupele mai mici, copiii grupelor mari au prezentat un program de suflet de o înaltă ţinută artistică.
ARAD. Cuminţi sau mai puţin cuminţi, toată lumea îl aşteaptă, în această seară, pe Moş Nicolae. Tradiţia spune să ne pregătim ghetele sau cizmele şi să le aşezăm în fereastră pentru ca moşul să aibă unde pune darurile. E bucuria copiilor, dar şi a oamenilor mari cu suflet de copil...
ARAD. Moș Nicolae ajunge joi seara la Primăria Arad. Administrația locală a anunțat că joi, 5 decembrie 2013, la ora 19, Moșul vine la Târgul de Crăciun.
Seara de 5 decembrie va fi una de adevărată sărbătoare, în compania Filarmonicii de Stat Arad.
Nicolae Danciu este primul profesor care intră în competiţia finală pe municipiu. Profesor de istorie la Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, Nicolae Danciu a fost votat de 123 de ori, ceea ce reprezintă un procent de 16% din cei 792 de votanți care au participat la concursul inițiat de www.aradon.ro.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).