ARAD - Nicu Selejan pleacă pe uşa din spate a AJF Arad şi este tot mai sigur că nu va mai prinde nicio funcţie.
La concurenţă cu alegerile AJF Arad, care au consfiinţit, în sfârşit, înlăturarea dictaturii Selejan, s-au disputat semifinalele Cupei României, faza judeţeană, ediţia 2010-2011.
ARAD - Marele perdant este Mircea Toderici, iar noul preşedinte e pe cale să facă, din start, o mare greşeală.
ARAD - A sosit ziua cea mare la AJF Arad. E ziua alegerilor, începând cu ora 11, la sediul din beciul de lângă Primărie. A venit şi ziua schimbării, iar membrii afiliaţi ştiu acest lucru.
România
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații.
Local
Direcția Generală Anticorupție a desfășurat o serie de percheziții, joi dimineață, la punctele de trecere a frontierei din Arad.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
Local
Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică.
2
România
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.
Mapamond
Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.