Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) subliniază contribuția semnificativă a modificărilor prevăzute de Legea nr. 190/2025, care consolidează cadrul juridic privind drepturile consumatorilor și responsabilitățile comercianților în ceea ce privește vânzarea bunurilor și soluționarea situațiilor de neconformitate.
Securitatea României și a întregii Europe depinde de condițiile viitoarei păci în Ucraina și de aranjamentele ulterioare, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, care a subliniat că urmărește „cu cea mai mare atenție” cele mai recente evoluții privind războiul Federației Ruse împotriva țării vecine.
Local
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
1
Local
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
1
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.