Bucuros că are din nou ocazia să atace unul dintre membrii opoziţiei unite, respectiv, PSD, premierul Emil Boc declară ritos că Adrian Severin ar trebui să demisioneze, pentru că face de râs România, partidul care l-a propulsat în Parlamentul European şi grupul parlamentar al socialiştilor europeni.
STEFAN W. HELL, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a primit Premiul NOBEL pentru CHIMIE pe anul 2014.
Află ce spun despre el și familia lui, sântănenii care l-au cunoscut pe Stefan W. Hell.
Stefan W. Hell, laureat al premiului Nobel pentru chimie pe 2014, s-a născut în Arad.
Numărul de cetățeni care s-au întors în România din Orientul Mijlociu a depășit borna de 1.000 de persoane, a anunțat vineri seara ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
Irina Ponta n-a apărut pe nicio listă a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv în sistemul eConsular și de aceea nu a avut cum să fie „apelată”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ministerului, Andrei Țărnea.
Condor Club Arad organizează sâmbătă, 14 martie, concursul de orientare sportivă „Cupa Ghiocelul 2026”.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad transmite că Senatul universității își exprimă susținerea față de actuala conducere a instituției de învățământ superior.
2