ARAD - În luna noiembrie, Agenţia
Naţională pentru Locuinţe a recepţionat
în judeţul nostru 106 unităţi
locative, astfel: 64 în Lipova, pe strada Petru
Maior, 42 în Sebiş, pe calea Aradului.
• „Tunele 3. În cădere
liberă” de Roderick Gordon şi Brian
Williams - În timp ce se
prăbuşeşte prin puţul subteran, se pare
că lui Will Burrows, băiatul de paisprezece ani,
i-a venit sfârşitul.
ARAD - „Charlie Bone şi
călătorul în timp”de
Jenny Nimmo Charlie spera că noul semestru de la
Academia Bloor nu-i va mai aduce surprize neplăcute.
ARAD - Cele zece microbuze achiziţionate de Compania
de Transport Public pentru transportul urban sunt tot mai
aproape de a intra pe traseu.
ARAD - Din bugetele CLM şi CJA au fost
achiziţionate 17 vehicule care vor circula în
municipiu şi judeţ.
Imagini 
România
România va pierde, probabil, 231 milioane de euro odată cu decizia Curții Constituționale de a amâna pentru a cincea oară proiectul privind reforma pensiilor magistraților, a declarat, miercuri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a calificat situația drept una „tristă”.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.
Local
Președintele Consiliului Județean Arad a participat la întâlnirea cu premierul României, organizată de UNCJR.
Local
Prefectul Mihai Pașca crede că „e în regulă să fie exigenți colegii”, având în vedere realitatea din trafic și numărul ridicat de accidente.
Local
Îmbunătățirea condițiilor meteorologice a readus muncitorii pe șantierul lucrării de modernizare a căii ferate Arad-Timișoara.
Local
Invitația vine în contextul ultimelor evoluții privind gratuitatea transportului public în municipiu, promisă de primarul Călin Bibarț, fără ca legea să permită acest lucru.
1
Local
Senatorul arădean spune că românii au demonstrat că pot recicla eficient, dar statul nu reușește să țină pasul cu cetățenii.