NOVI SAD. Ediţia cu numărul 15 a Congresului Internațional de Istorie a Presei a fost organizată la Novi Sad (Serbia), oraş Capitală Europeană a Culturii în anul 2022. Gazda evenimentului a fost Facultatea de Filosofie a Universității din Novi Sad, unde și-au dat întâlnire ziariști, cercetători și universitari din România (Arad, București, Constanța, Alba Iulia și Timișoara) și Serbia.
Novi Sad. Greu de numărat artişti, scene, public. Greu de descris. Şi mai greu de trăit. Dar de neuitat. La nici 300 de kilometri de Arad, unul dintre cele mai mari festivaluri din estul Europei, Exit-ul de la Novi Sad, şi-a scris la sfârşitul săptămânii trecute povestea lui 2019. Cifrele sună la fel de impresionant pe cât a arătat festivalul: 20 de scene, peste 100 de artişti, 56.000 de persoane participante în prima zi, atunci când legendarii deja The Cure au deschis festivalul, 49.000 a doua zi, a treia peste 40.000 și a patra cam la fel. Per total, cifrele oficiale vorbesc de 200.000 de participanţi la festival.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.