ARAD. Întreprinzătorii din regiune sunt aşteptaţi la conferința „Tradiție și inovație în zona de Vest a României - Investim cu fonduri europene și sprijin guvernamental”, organizată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – filiala Arad, în perioada 10-11 octombrie 2014.
Speranţele mari ale întreprinzătorilor pentru finanţările din acest an au fost lăsate... în aşteptare.
ARAD. Deputatul Claudia Boghicevici este printre iniţiatorii proiectului legislativ privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Întreprinzătorilor, depus de către PDL la Camera Deputaţilor.
Local
Femeia de 24 de ani, din Timișoara, se afla "într-o stare de tulburare". Negociatorii IPJ Arad au reușit să o facă să se răzgândească. Tânăra a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
România
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2026 este spre 6%, a anunțat, marți, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Local
Președintele Nicușor Dan a salutat, marți, inițiativa președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, de promovare a păcii și securității internaționale și a anunțat că a demarat „un aprofundat proces de analiză a conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace” pentru „stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român”.
Local
În culori deosebite de roșu, roz, violet şi verde, a fost vizibilă în noaptea de luni spre marți în județul Arad.
ARADON Sport local
Primul cantonament în stațiune a aparținut grupelor 2013-2015. La Hotel Parc au avut de toate.