Şcoala de antreprenoriat este în plină desfăşurare, seminariile şi cursurile stârnind interesul întreprinzătorilor.
Partidul Conservator oferă consultanţă gratuită pentru IMM-urile care au nevoie de finanţare pentru investiţii.
ARAD. La Facultatea de Științe Economice a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad s-a desfășurat, zilele trecute, cursul „Business improvement. Managementul crizei. Dezvoltarea afacerii.
ARAD. S-a prelungit termenul pentru depunerea de proiecte în cadrul programului „Sprijin pentru consultanţă acordat întreprinderilor mici şi mijlocii”. Anunţul a fost făcut de către Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – Filiala Arad, termenul limită fiind prelungit până la 21 decembrie.
ARAD. Întreprinzătorilor din mediul de afaceri din Arad pot să se specializeze în domeniul antreprenoriatului prin urmarea cursului de Marketing și Tehnologie a Informaţiilor şi Comunicațiilor în cadrul proiectului „Academia de Antreprenoriat: de la idee la afacere”.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată