Timp de o săptămână elevii arădeni au vizitat universitatea arădeană de stat din Arad.
Pentru anul școlar următor ar putea fi scoase la titularizare cele mai multe posturi sau fracțiuni de posturi din învățământ din ultimii trei ani.
Termen limită de depunere a dosarelor completate este 29 aprilie a.c.
ARAD. Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Facultății de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie, Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii de Vest „Vasile Golidş” a organizat, recent, colocviul pentru examenul de Gradul I al cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.
Interviu cu prof. univ. dr. ing. dr. h.c. Alexandru T. BOGDAN - m. c. al Academiei Române, Director al Centrului de Studii şi Cercetări pentru Biodiversitate Agrosilvica – CSCBAS – „Acad. David Davidescu”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kriţescu” (INCE), managerul general al proiectului Şcolii Postdoctorale pentru Biodiversitate Zootehnică şi Biotehnologii Alimentare pe baza Ecoeconomiei şi Bioeconomiei necesare Ecosanogeneze.
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
1
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
1
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
2
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.