România are o bogată moștenire culturală, formată din tradiții, datini și obiceiuri transmise din generație în generație. Acestea reflectă atât istoria poporului, cât și credințele și valorile care l-au definit. Fie că vorbim despre obiceiuri legate de sărbători, de viața de familie sau de momente importante din viața fiecărui om, ele au rămas vii și continuă să fie respectate în multe zone ale țării. În cele ce urmează, vom descoperi câteva dintre cele mai cunoscute datini românești.
România
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
ARADON Sport local
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.
România
MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Mapamond
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP.
2