Prima și a doua zi de Rusalii sunt decretate prin lege zile libere. În cazul în care agenţii economici nu se conformează acestor dispoziţii imperative sunt pasibili de amendă contravențională de până la 10.000 lei.
Inspectorii DSVSA anunță controale suplimentare în perioada sărbătorilor pascale.
ARAD. Biserica Roşie găzduieşte toată luna iulie Expoziţia Concursului "Biserica Roșie în viziunea copiilor", organizat recent de Cercurile de Artă Decorativă (prof, Anca Sabău) şi Desen -Pictură (prof. Daniela Stana) în colaborare cu Comunitatea Evanghelică Lutherană din Arad.
Va fi efectuat un studiu sociologic asupra modului în care este percepută activitatea justiţiei arădene
Univ Goldiş ICIM şi-a asigurat, miercuri seară, primul loc în faza grupelor CEWL, după succesul cu Valosun Brno.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2