ARAD. Un bărbat a fost prins în flagrant de ofiţerii Direcţie Generale Anticorupţie (DGA) Arad pe când încerca să mituiască un ofiter de politiei cu 400 de euro, pentru a scăpa de un dosar penal.
România a participat la procesul de negociere a Declaraţiei comune UE-Ucraina, inclusiv a paragrafului care se referă la minorităţile naţionale din Ucraina, spune ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Ministerul de Externe al Rusiei a declarat miercuri că Statele Unite trebuie să răspundă la întrebările legate de rolul lor în exploziile de anul trecut la gazoductele submarine Nord Stream.
Inspectorii șefi ai IPJ și IJJ, colonel Burlan Claudiu-Daniel și comisar șef Dan Stoicănescu, au fost primiți la Castelul Săvârșin de către MSR Principesa Margareta, Custodele Coroanei Regale.
Un bărbat a fost arestat de către oamenii legii, pentru trafic de droguri și „efectuarea fără drept de operațiuni cu produse psihoactive”.
34 de sportivi au adus 52 de medalii naţionale şi alte cinci internaţionale în anul 2022.
Mai multe cadre didactice şi directori de şcoli au primit apeluri prin care falşi angajaţi ai Ministerului Educaţiei cer bani în contextul situaţiei de calamitate din Turcia şi Siria. Ministerul transmite, însă, că aceste persoane nu reprezintă instituţia.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 31 de migranți care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.