Cupa „Satelor” 2015, competiție de oină desfășurată la Săvârșin, sub Înaltul Patronaj la Casei Regale a României, a revenit echipei Energia Rîmnicelu (jud. Buzău), reprezentanta Aradului, Viitorul Almaș, încheind pe locul 3 în Grupa B.
Sub Înaltul Patronaj la Casei Regale a României, Federaţia Română de Oină, în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului, DJST Arad şi Primăria Săvârşin, la sfârşitul acestei săptămâni, sâmbătă şi duminică, 8-9 august, va avea loc Cupa Satelor la oină, ediţia 2015.
7 echipe au participat la Campionatul Naţional de oină pe plajă, printre ele şi CS Univest Arad.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
6