Poliţiştii Serviciului Arme, Exploziv şi Substanţe Periculoase împreună cu reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Arad, au depistat pe raza localităţii Olari, 8.000 de kilograme de deşeuri periculoase.
ARAD. La numai şase zile distanţă de la momentul în care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că în judeţul Arad sunt trei aleşi incompatibili, respectiv primarul din Pecica şi viceprimarii din Nădlac şi Mâsca, aceeaşi agenţie anunţă că a mai fost descoperită o incomptabilitate la Arad.
OLARI. Producţiile agricole au fost destul de bune anul acesta în Olari, după cum spune primarul Ştefan Muscă. Iar faptul că păioasele au fost recoltate înainte de vremea ploioasă a fost un mare câştig.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
România
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis vineri că există o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Praga pe Aeroportul „Henri Coandă”. La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.
România
Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar urma să fie resincronizată vineri la Sistemul Energetic Național, după ce miercuri au fost demarate procedurile de pornire a reactorului, în urma întrunirii condițiilor minime necesare, potrivit SN Nuclearelectrica.